Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperire arheologică inedită la Baia: Ce au găsit experţii în situl din perioada pre-Cucuteni

Publicat in Romania TV, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Viţă de vie, cereale, dar şi peste trei sute de obiecte, unelte din piatră şi vase, din care două vase întregi, au fost descoperite de arheologii suceveni pe şantierul arheologic din Baia, unde a fost găsită cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni.

Coordonatorul şantierului arheologic, Emil Ursu, a declarat pentru Mediafax că, în ceea ce priveşte viţa de vie, se aşteaptă rezultatele de laborator care să precizeze dacă aceasta era sălbatică sau domestică.

În ceea ce priveşte celelalte plante, între care cereale, acestea sunt analizate, la rândul lor, în special pentru a se stabili dacă se verifică teoria profesorului Martin Kenneth Jones de la Universitatea Cambridge, cercetător care a fost prezent şi el pe şantierul de la Baia, privind schimbul de cereale între agricultorii din Europa şi Asia.

Emil Ursu a mai declarat că au fost descoperite în această zonă peste trei sute de piese, unelte din piatră şi vase, din care două întregi.

El a precizat că lucrările în acest şantier arheologic vor continua şi în anii următori.

Directorul Muzeului Bucovinei, arheologul Emil Ursu, a prezentat, în urmă cu două săptămâni, în comuna Baia, un al doilea sit pre-Cucuteni găsit în urma continuării cercetărilor începute în zonă anul trecut, fiind descoperită o locuinţă foarte mare, de aproximativ 92 de metri pătraţi, fiind cea mare locuinţă găsită vreodată în cultura pre-Cucuteni, datând din perioada 5200-5100 Î.Hr., locuinţele mari apărând o mie de ani mai târziu, în perioada Cucuteni.

Locuinţa descoperită de către arheologii suceveni se păstrează bine, iar în afară de ceramică şi un număr de vase întregibile au fost găsite şi foarte multe unelte, piese unicat, cum ar fi un pandantiv de piatră, unicat în arealul pre- cucutenian, dar şi o vatră păstrată în integralitatea ei, pecum şi foarte multe râşniţe, ceea ce înseamnă că part

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 58 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 44 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°