Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, fruntaşă la proiecte stupide. Arădenii au ajuns să construiască TROTUARE în mijlocul CÂMPULUI

Publicat in Antena 3, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Localnicii din câteva sate din judeţul Arad au zeci de kilometri de trotuare... în câmp. Proiectul ,demarat în 2010 din bani europeni, îşi doreşte să revitalizeze zona şi să îi ajute pe producatorii de vin. Aşa se face că între patru localităţi arădene s-au construit trotuare, late de 50 de centimetri, care acum sunt invadate de buruieni şi nimeni nu le foloseşte.

Între localităţile arădene Păuliş, Ghioroc, Covăsânş şi Şiria au fost construiţi kilometri întregi de trotuar, în cadrul unui proiect cu fonduri europene pentru dezvoltarea zonei. Proiectul nu a fost finalizat, dar trotuarele şi aşa foarte înguste au fost năpădite de buruieni.

Localnicii nici măcar nu ştiu dacă au de-a face cu un trotuar în câmp sau cu o pistă de biciclete. Oricum ar fi, pe asfaltul proaspat turnat încape o singură persoană.

Proiectul a fost avizat de de ministerul dezvoltarii si turismului în 2010 şi ar fi trebuit să fie gata în această primavară.

Lucrarile proiectului sunt estimate la peste 61.300.000 lei, din care 85 la sută vin din fonduri europene.

Citeşte mai multe despre: proiecte bani europeni trotuare in camp

Localnicii din câteva sate din judeţul Arad au zeci de kilometri de trotuare... în câmp. Proiectul ,demarat în 2010 din bani europeni, îşi doreşte să revitalizeze zona şi să îi ajute pe producatorii de vin. Aşa se face că între patru localităţi arădene s-au construit trotuare, late de 50 de centimetri, care acum sunt invadate de buruieni şi nimeni nu le foloseşte.

Între localităţile arădene Păuliş, Ghioroc, Covăsânş şi Şiria au fost construiţi kilometri întregi de trotuar, în cadrul unui proiect cu fonduri europene pentru dezvoltarea zonei. Proiectul nu a fost finalizat, dar trotuarele şi aşa foarte înguste au fost năpădite de buruieni.

Localnicii nici măcar nu ştiu da

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 3 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 6 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 3 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 6 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 4 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Liga Europa: Glasgow Rangers – Tottenham 1-1

News.ro acum o ora
Echipa scoţiană Glasgow Rangers a terminat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea engleză Tottenham, în a şasea etapă din Liga Europa. Pe Ibrox Stadium, echipa antrenată de Philippe Clement nu a putut marca în prima repriză

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/2°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/4°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°
lun.

-0°/4°