Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu şi lupta cu evaziunea

Publicat in Magazin Salajean, joi 17 octombrie 2013 ·

Nemulţumit de abordarea predecesorilor săi, actualul ministru al Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, este pus pe fapte mari. Aşa că reorganizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a desfiinţat instituţii, a înfiinţat altele noi, a dat oameni afară, pe criterii încă imprecise, a transferat salariaţi pe alte posturi, convins că astfel va reuşi să ţină piept evaziunii şi fraudei fiscale. Un fel de aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Procesul de reorganizare nu este, încă, finalizat. În perioada următoarea, foştii comisari lăsaţi pe drumuri după desfiinţarea Gărzilor Financiare din judeţe vor intra în febra examenelor în vederea „recalificării”. Cei care vor trece de testări vor deveni inspectori antifraudă, îmbrăcaţi în uniforme cu semne distinctive, cu ecusoane, cu veste de protecţie şi bastoane reflectorizante, înarmaţi cu pistoale, aparate şi bastoane cu electroşocuri, dar şi cu spray-uri paralizante.

Evident, toate aceste aspecte presupun cheltuieli importante de la bugetul statului, într-o perioadă în care chibzuiala ar trebui să fie cuvântul de ordine.

Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, una dintre structurile ce vor lua fiinţă – Direcţia Regională Antifraudă, ce va cuprinde şi Sălajul, va funcţiona la… Oradea, fără a avea vreun birou ori punct de lucru în reşedinţa de judeţ. Aşa că aceia dintre ex-comisarii care vor lua examenul se vor muta cu căţel şi cu purcel în Bihor; asta dacă vor să lucreze în continuare în sistem. Iar statul va fi pus în situaţia de a asigura cazarea lor, de a suporta cheltuielile cu deplasarea echipelor de control în judeţele arondate Direcţiei orădene.

Ministrul nu a luat în calcul nici faptul că după desfiinţarea Gărzilor şi emiterea deciziilor de concediere pentru comisari, i-a lăsat nesupravegheaţi pe evazionişti. Comercianţii au putut să-şi deruleze nestingheriţi activitatea, fără a emite bon

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 35 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 40 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°