Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steagul de luptă cu care Avram Iancu a mobilizat românii la 1848, scos la vânzare de un român din Germania

Publicat in Adevarul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Drapelul realizat din pânză, mătase şi broderie din fir de argint, reprezenta steagul de luptă al uneia din legiunile lui Avram Iancu. Inedita piesă de colecţie, o raritate absolută şi un adevărat obiect muzeal, a fost scoasă la vânzare de către un colecţionar din străinătate.

Steagul aparţine, potrivit organizatorilor licitaţiei, casa Artmark, unui român stabilit în Germania, care l-a moştenit de la înaintaşii săi. „Statul român are ocazia să cumpere steagul de luptă a lui Avram Iancu, piesă de valoare insetimabilă, care să ajungă apoi într-un muzeu, să fie văzut e publicul larg. Până la urmă, la licitaţie statul are plăcuţa cu numărul 1. Şi pentru noi este o premieră, când vine vorba de valoarea istorică a obiectului“, spune Valeriu Sângeorzan, de la casa de licitaţii Artmark.

Scos la licitaţie pentru 10.000 de euro

Partea centrală a drapelului este realizată din pânză pictată pe ambele feţe, ilustrează apelul la protecţia divină prin invocarea unor figuri ale panteonului ortodox, grupate în jurul Mântuitorului. Marginile sunt decorate în culorile naţionale, roşu, galben şi albastru. Obiectul reprezintă o piesă extrem de rară, cu o valoare istorică deosebită, fiind în acelaşi timp un artefact de colecţie râvnit de colecţionari, spun specialiştii.

Steagul de luptă care, împreună cu celebra lozincă a lui Iancu „Voi suntei poporul!”, a mobilizat ardelenii în timpul Revoluţiei de la 1848, a pus în dificultate experţii evaluatori. Aceştia au recunoscut că „este greu, aproape imposibil, a evalua un obiect cu o astfel de încărcătură emoţională şi istorică”. Preţul de pornire a fost stabilit totuşi la 10.000 de euro.

LIcitaţia va avea loc în Bucureşti, marţi, 22 octombrie, la Athénée Palace Hilton, începând cu ora 19:00. Singura regiune care nu a putut fi controlată de guvernul revoluţionar maghiar la 1848 a fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 58 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 5 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 3 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 29 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 6 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°