Întâlnirea mea cu roboţii nu a avut loc numai la televizor, în copilărie, când urmăream filme SF despre roboţii care urmau să stăpânească Terra după anul 2000. I-am văzut, mult mai târziu, chiar şi "în carne şi oase". Mă rog, în metal şi leduri! I-am şi filmat în Japonia. Nu prea semănau nici cu roboţii din filme şi nici cu cei din cărţile de poveşti pe care le citeam, tot pe-atunci, copiilor mei. Dar făceau lucruri miraculoase, de necrezut.
Perspectiva înlocuirii omului de către astfel de maşini este, să recunoaştem, uluitoare! Cu toate că, recent, când l-am cunoscut pe unul dintre cei mai mari chirurgi ai lumii - doctorul Semih Halezeroglu care operează la vestita clinică Acibadem din Istanbul, omul a părut foarte sigur pe el atunci când l-am întrebat cum se simte când ştie că, în curând, munca lui va fi preluată de roboţi (tocmai filmasem o intervenţie chirurgicală făcută de un astfel de monstru de metal). "Tot noi, oamenii, vom fi în spatele lor!, m-a liniştit doctorul. Fără noi, roboţii sunt nişte simple maşinării care populează o încăpere".
...Şi atunci mi-am amintit, nu ştiu de ce, de experienţa mea mioritică privind roboţii. Aveam vreo 20 de ani şi-mi exersam condeiul la "Scânteia tineretului", cot la cot cu Ion Cristoiu (ei, bine, era mult mai mare şi mult mai şef!), cu Lucian Avramescu şi cu alţi ziarişti de soi de la care am avut ce învăţa. Am fost trimisă la Automatica, una dintre întreprinderile de top ale vremii, să scriu despre nou-veniţii în peisaj: roboţii industriali. Laurenţiu G., un inginer tânăr şi capabil - speranţa noastră în ale roboţilor industriali-, mi-l arăta, ţin minte, pe unul făcut de ei, mândru nevoie mare de performanţele creaţiei inginerilor români. Eram fascinată privind construcţia sofisticată care urma să elimine omul din mai toate operaţiunile greoaie ale producţiei. Secţia de robotică de
