Tricolorii speră să aibă parte de cel mai accesibil adversar din urna capilor de serie. Totuşi, „Baciul“ avertizează că ni s-a mai îndeplinit o dată o astfel de dorinţă şi n-a fost deloc bine.
Au trecut 12 ani de când România a jucat un baraj de calificare pentru un turneu final de Cupa Mondială. Atunci, înaintea tragerii la sorţi, toată lumea a sperat că vom întâlni Slovenia.
Ni s-a împlinit dorinţa, am picat cu cel mai slab adversar posibil la vremea respectivă, dar, ulterior, ne-am dat seama ce înseamnă zicala „ai grijă ce îţi doreşti, fiindcă s-ar putea chiar să ţi se întâmple!“. Slovenii au eliminat România după o „dublă“ halucinantă în care au dat un gol dintr-o centrare trimisă aproape în paralel cu linia porţii!
Gică Popescu n-a uitat de acel baraj de coşmar şi face parte acum din minoritatea care se teme şi de cel mai slab adversar posibil, adică Grecia. „În 2001, cu toţii ne-am dorit Slovenia şi am rămas acasă, deşi eram mari favoriţi la calificare. Acum, dintre toate adversarele posibile, doar într-o dublă cu grecii am avea şanse egale. În rest, vom fi outsideri. De aceea, trebuie să lăsăm capul jos şi să jucăm cu multă încredere şi ambiţie. Orice se poate întâmpla la baraj“, a declarat „Baciul“.
Nici Victor Piţurcă nu e încântat de perspectiva unei confruntări cu trupa pregătită de portughezul Fernando Santos. „Chiar dacă toată lumea vrea Grecia, echipa lor e periculoasă şi experimentată. Portugalia, Grecia, Croaţia, Ucraina. Cam aşa ar fi clasamentul capilor de serie, de la cel mai puternic la cel mai slab“, a spus selecţionerul.
„Il Luce“: „Să nu picăm cu Ucraina“
Mircea Lucescu, cel mai bun cunoscător al fotbalului ucrainean din România, are o părere complet diferită faţă de Victor Piţurcă. Daca Piţi a lăsat de înţeles că echipa lui Mikhail Fomenko ar fi cea mai slabă din urna cap