Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au picat la RADARUL GÂNDUL: din 130 de „oameni ai legii”, monitorizaţi de noi timp de şase zile, câţi credeţi că respectă legea rutieră? VIDEO

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Nu porţi centura de siguranţă la volan, iei amendă de până la 240 de lei, iar în viitorul Cod rutier suma s-ar putea tripla. Ce păţeşte însă un poliţist care conduce maşina de serviciu şi nu are centura de siguranţă pusă? În cele mai multe cazuri, nimic sau cel mult primeşte un avertisment. Gândul a urmărit vreme de şase zile, în Braşov, câţi dintre “oamenii legii” respectă această regulă atunci când se urcă la volan. Din 130 de cazuri, doar în două şoferii şi-au pus centura. Experimentul Gândul a vizat maşinile de Poliţie, Jandarmerie, Ambulanţă şi SMURD.

Potrivit legii, şoferii acestora, la fel ca orice alt conducător auto, sunt obligaţi să poartecentura de siguranţă. Legea prevede că singurele excepţii de la această regulă vizează conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează, femeile în stare vizibilă de graviditate, şoferii de taxi, persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă, precum şi instructorii auto pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învaţă să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Şeful Poliţiei Rutiere Braşov: "Cu ocazia instructajelor zilnice pe care le fac ofiţerii la intrarea în post, li se reaminteşte obligativitatea respectării normelor rutiere"

Şeful Poliţiei Rutiere Braşov, comisarul şef Claudiu Tămârjan, spune că poliţiştii sunt şi ei parte a societăţii româneşti şi au aceleaşi năravuri ca majoritatea românilor, când vine vorba de respectarea legii. Recunoaşte însă că sancţiunile nu sunt aspre. ”Credeţi-mă că de fiecare dată, cu ocazia instructajelor zilnice pe care le fac ofiţerii la intrarea în post, li se reaminteşte obligativitat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 23 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 28 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 23 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 34 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 54 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°