- sute de oameni care au procese în instanțele din Bacău sunt nevoiți să împartă o toaletă “ecologică” din curtea Judecătoriei
- legea obligă orice unitate să dețină grup sanitar și, cu toate acestea, de ani buni, toaletele stau sub cheie u DSP nu a dat nicio amendă pentru că nu a fost sesizată
Cătălina CHIFU
Într-un oraș cu pretenții că ar fi european, în anul 2013, trei instanțe de judecată care împart același imobil (Oituz 20 – Cuza Vodă 1) nu au în clădire grup sanitar pentru public, iar cei care conduc aceste instituții nu consideră că ar fi o problemă. Sute de oameni intră zilnic în clădire, unii sunt părți în procese și au de așteptat pe holurile instanțelor ore întregi, poate chiar mai bine de jumătate de zi, pentru că la noi un proces programat la ora 9.00 dimineața începe undeva pe la ora 12.00 sau chiar la 16.00, iar cei care vor să afle pronunțarea într-un dosar mai sunt nevoiți să aștepte cel puțin o oră după terminarea ședinței de judecată.
Oamenii sunt îndrumați de jandarmi (pentru că așa au primit ordin) spre singura toaletă publică așa-zis ecologică amplasată afară, în apropierea Judecătoriei Bacău, în condițiile în care mai multe grupuri sanitare din cele trei instanțe stau nefolosite, sub cheie. La toaletele de la etaj au acces doar șefii, angajații și avocații (eventual și procurorii de ședință). “Șefii au decis să le încuie pentru că oamenii, nu toți, lăsau mizerie, nu erau civilizați, nu trăgeau apa – ne explică un angajat al Tribunalului. Odată au spart chiuveta, au stricat robinetul. De asta nu se mai descuie la baie. De ani buni e sub cheie, nu de acum. Toți cei care așteaptă la instanță trebuie să se ducă afară. Din cauza unora suferă toți. Iar afară știți cum e, ce condiții sunt. Este dificil, mai ales pentru gravide, pentru copii.”
Răspunsul președintelui Judecătoriei vizavi de această problemă confirmă ceea