Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL propune ca admiterea în licee şi şcoli profesionale să se facă doar prin concurs

Publicat in Mediafax, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Deputatul PNL Ioan Cupşa a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii Educaţiei care prevede ca admiterea în licee şi şcoli profesionale să se desfăşoare doar prin concurs, eliminându-se astfel media ponderată din procesul de admitere.

Cupşa a precizat că propunerea legislativă este semnată, în calitate de co-iniţiatori, de 30 de parlamentari PNL, aceasta având şi girul Comisiei naţionale de Educaţie a PNL.

El a menţionat că a avut discuţii şi cu parlamentari PSD, care au agreat ideea ca admiterea în şcoli şi licee să se desfăşoare în baza unui concurs naţional, şi a subliniat că propunerea legislativă este în acord şi cu poziţiile publice asumate de către ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Propunerea legislativă modifică şi completează articolului 76 din Legea Educaţiei naţionale şi prevede că admiterea elevilor în învăţământul liceal sau scoala profesională se face prin "Concurs Naţional de Admitere", care se desfăşoară pe baza unei metodologii elaborate de către ministerul Educaţiei.

Potrivit propunerii legislative,Concursul Naţional de Admitere în liceu sau şcoala profesională va consta în următoarele probe: Limba şi literatura română - scris; Limba şi literatura maternă – scris, probă susţinută de către candidaţii care se înscriu la Concursul National de Admitere pentru clase cu limbi de predare ale minorităţilor naţionale; Matematică – scris; probe de aptitudini specifice pentru liceele vocaţionale şi anumite şcoli profesionale, stabilite în metodologia elaborată de către Ministerul Educaţiei Naţionale -aceste probe se susţin înaintea Concursului Naţional de Admitere, iar notele obţinute se vor lua în calcul la stabilirea mediei de admitere.

Propunerea legislativă prevede, totodată, că repartizarea elevilor în licee şi şcoli profesionale se face în ordinea descrescătoare a mediei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°