Tehnicianul Pandurilor, Cristi Pustai, pare să fie nevoit să susţină un nou „meci”, dar în afara terenului de joc. Blocarea conturilor de la clubul de fotbal gorjean, în urma ultimelor descinderi ale DNA şi poliţiei, au dat peste cap activitatea echipei Pandurii, iar antrenorul Pustai a ţinut să ia poziţie. „Principalul” de pe banca olteană nu pare să înţeleagă de ce totul se întâmplă într-un moment în care se scrie istoria locală pe plan fotbalistic.
Deşi au trecut zile bune de la vizita organelor de control abilitate, abia acum apele par a fi tulburate cu adevărat în curtea clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Însă de această dată e vorba chiar despre echipa antrenată de Cristi Pustai, care îşi vede afectată activitatea. Într-un moment în care formaţia de fotbal gorjeană este angrenată în trei competiţii majore – Europa League, Liga I şi Cupa României, Pustai reclamă faptul că îi sunt puse beţe în roate, atât lui, cât şi jucătorilor. În plus, tehnicianul susţine că starea de tensiune este acum mai mult decât oricând prezentă în sânul echipei Pandurii. „M-aş fi aşteptat la mai multă susţinere pe toate planurile. Şi din interior, şi din afară. Dar văd că din momentul în care lucrurile merg foarte bine, încercăm să dărâmăm totul cu fel de fel de şicane. Pentru că degeaba încercăm să spunem că echipa nu este afectată, ea chiar este afectată! Oricât ai privi strict spre plan sportiv, nu are cum să nu te intereseze celălalt plan. În acest moment clubul este blocat. Dacă mergi la club, nu poţi să vorbeşti cu nimeni pentru că noi avem controale peste controale. În vară am înţeles că au fost, acum au venit şi mascaţii, mai urmează să mai vină şi pe aici, la echipă, să ne ancheteze şi pe noi! Încercăm să facem notă separată, că avem o activitate sportivă, dar implicit şi noi suferim. Conturile sunt blocate, jucătorii nu îşi pot lua salariile, se creea