În opinia mea, unitatea, evident în jurul unui proiect de societate credibil, coerent, va fi atributul cheie care va da viitorul preşedinte al României şi linia strategică a unei regenerări naţionale în următorii 10 ani. Perioadă în care, apropo, vom aniversa şi 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Este evident că românii trăiesc nostalgia unităţii. În vremuri marcate de o tranziţie greoaie la societatea democratică şi prosperitatea capitalistă, într-o perioadă marcată de fragmentări diverse, de la familiile despărţite ca urmare a migraţiei forţei de muncă, până la frenezia crizelor politice şi instituţionale, sfera privată şi cea publică sunt marcate de sciziuni puternice care alimentează regretul personal şi social după o vârstă de aur a unităţii, localizată, din păcate, în trecut. Ultimul sondaj INSCOP-Adevărul a inclus un pachet de întrebări dedicate istoriei românilor, elaborate în colaborare cu redactorii revistei Historia. Dincolo de pata de culoare pe care o aduc în atenţie asemenea cercetări, mi-a atras atenţia în mod special pasiunea pe care o au românii pentru universul de repere din jurul conceptului de „unitate/unire”. Mihai Viteazul, simbolul indubitabil al primei uniri a ţărilor române (nu intru în detaliile controverselor istorice) şi Marea Unire din 1918 sunt repere fundamentale ale acestui popor. Nu voi discuta acum despre semnificaţia istorică a acestei percepţii. Mi se pare mai utilă o discuţie în jurul conceptului de unitate, centrată pe timpul prezent. Românii iubesc unirea/unitatea pentru că nu le văd în jurul lor, în viaţa de zi cu zi. Universul privat este marcat de un cumul de agresiuni care, sub forma lor cea mai intensă, destramă familii şi distrug destinte. Universul public nu rămâne mai prejos.Solidaritatea în interiorul comunităţilor locale este redusă, in timp ce pe scena publică naţională se joacă la nesfârşit acceaşi piesă profund