Astăzi în Sala de consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara a avut loc conferinţa de presă de lansare a “Campionatului Uniunii Europene de 10 dansuri”, în premieră în România, precum şi a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv ”WDSF Timişoara Open Championship”. La eveniment au fost prezenţi viceprimarul Dan Diaconu, vicepreşedintele CJT Marian Vasile, Adrian Negoiţă, preşedintele Comisiei de Cultură din Consiliul Judeţean Timiş, precum şi reprezentanţi ai organizatorilor.
De asemenea, au mai fost prezente, alături de antrenorii lor, şi câteva perechi reprezentative ale dansului sportiv de pe Bega: Miculescu Alexandru şi Pacurar Andra – locul 5 la Campionatul mondial de tineret 2013, Săceleanu George şi Nuszbaum Maria Alexandra – vicecampioni naţionali, pereche care va reprezenta cu mândrie România la Campionatul mondial ce se va desfăşura săptămâna viitoare la Moscova, precum şi Zicoane Sebastian şi Copos Anca – campioni naţionali Junior I, secţiunea standard, pereche cu rezultate remarcabile la nivel internaţional.
Federaţia Română de Dans Sportiv, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Clubul de dans sportiv DANCE SPIRIT îi invită pe timişoreni în perioada 18-20 octombrie 2013, la “Campionatul Uniunii Europene de 10 dansuri”.
La acest sfârşit de săptămână cele mai bune perechi de pe bătrânul continent, îşi vor disputa titlul de campion al Uniunii Europene. Aspiranţi la titlul european sunt Toth Tibor Csaba şi Valentina Dobrila, o pereche reprezentativă a dansului sportiv românesc cu un impresionant palmares internaţional.
Organizatorii evenimentului sunt: Clubul de dans sportiv DANCE SPIRIT, Clubul de dans sportiv SPORTIM DANCE şi Clubul de dans sportiv MAGNUM VRD
Astăzi în Sala de consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara a avut loc conferinţa de presă de lansare a “Campionatului Uniunii Europene de 10