Asociaţia Cultural - Artistică „Lyra” implementează, în perioada 1-31 octombrie, proiectul „Tinere Talente”. Obiectivul general al proiectului, implementat la nivelul Slatinei, vizează dezvoltarea nivelului de abordare de către tineri a mesajelor artistice cu valoare culturală, identificarea unor talente cu reale calităţi artistice şi orientarea lor spre o posibilă carieră în domeniul artelor.
Proiectul este finanţat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Olt.
„Grupul ţintă al proiectului îl constituie un număr de 20 de tineri, care sunt pasionaţi de artă şi simt nevoia exprimării artistice în faţa publicului local. Proiectul urmăreşte să impună la nivelul comunităţii locale manifestări culturale şi artistice care să ofere tinerilor cu aptitudini, dar şi celor neiniţiaţi, modalităţi de cunoaştere şi manifestare a domeniului artelor”, a declarat profesorul Cătălin Podoleanu, reprezentantul Asociaţiei.
Tinerii vor viziona un film tematic, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, şi se vor deplasa la Craiova pentru a audia un concert simfonic. De asemenea, ei vor vizita, tot în Bănie, o galerie de artă.