Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ascund unele firme de construcţii zilierii „sub preş“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 octombrie 2013 ·

Unele societăţi încearcă să fenteze legea evidenţiind zilieri în acte, în domenii în care oamenii ar fi trebuit să aibă alte forme legale, în special contracte individuale de muncă. Iată ce amenzi riscă firmele care procedează astfel.

Tot mai mulţi zilieri apar pe timpul verii, pentru că este mai la îndemâna firmelor să ia muncitori cu ziua decât să îi angajeze cu contracte de muncă.

Peste 50 de firme din judeţul Dolj au declarat la stat că au utilizat zilieri în activităţile desfăşurate anul acesta. Potrivit datelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (Dolj), până la începutul lunii octombrie erau înregistraţi ca zilieri aproximativ 6.000 de oameni. Domeniile de activitate cel mai des întâlnite în care sunt înregistraţi muncitorii respectivi sunt agricultură, silvicultură, apicultură, zootehnie, respectiv tot ce ţine de domeniul agricol, dar şi de vânătoare şi pescuit. De asemenea, există zilieri înregistraţi şi în servicii, cum ar fi pentru organizarea de spectacole, manipulare de mărfuri, precum şi pentru servicii de întreţinere şi curăţenie.

Deşi legea care reglementează modalitatea de angajare a zilierilor interzice folosirea acestor tipuri de persoane în domeniul construcţiilor, firmele de profil au găsit o modalitate ca pe timpul verii să fenteze actul normativ. Reprezentanţii ITM susţin că au descoperit zilieri care erau trecuţi în registrele speciale ca efectuând activităţi de „întreţinere şi curăţenie“, dar ei erau descoperiţi efectuând activităţi diverse în construcţii. „La firmele de construcţii la care descoperim zilieri luăm măsuri pentru a intra în legalitate, iar la următorul control, dacă nu le fac contracte de muncă oamenilor, sunt amendaţi cu sume între 5.000 şi 10.000 de lei. Noi îi avertizăm să remedieze situaţia, şi anume să le încheie contracte de muncă, pentru că Legea nr. 52/2011 a zilierilor interzice ca în construcţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum 2 ore
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°