O serie de lucrări la staţia de măsurare a gazelor naturale Isaccea sunt prevăzute spre finanţare de către Comisia Europeană. Proiectele CE prevăd, printre altele, realizarea unui gazoduct pe traseul Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi integrarea regională a sistemului de tranzit de gaze naturale al României.
Acestea ar putea primi în perioada 2014-2020 un sprijin financiar de 5,85 miliarde de euro pentru „infrastructurile de transport energetic transeuropene în perioada 2014-2020”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
Potrivit aceleaşi surse, gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria inclus de UE în lista proiectelor eligibile pentru fonduri europene prevede construcţia unei conducte noi cu o lungime de 1.318 kilometri şi o capacitate zilnică de livrare de 6,1 milioane metri cubi pe zi în Bulgaria, România şi Ungaria, respectiv 52 milioane metri cubi în Austria. Capacitatea iniţială de transport ar fi de 23 miliarde de metri cubi pe an.
O serie de lucrări la staţia de măsurare a gazelor naturale Isaccea sunt prevăzute spre finanţare de către Comisia Europeană. Proiectele CE prevăd, printre altele, realizarea unui gazoduct pe traseul Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi integrarea regională a sistemului de tranzit de gaze naturale al României.
Acestea ar putea primi în perioada 2014-2020 un sprijin financiar de 5,85 miliarde de euro pentru „infrastructurile de transport energetic transeuropene în perioada 2014-2020”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
Potrivit aceleaşi surse, gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria inclus de UE în lista proiectelor eligibile pentru fonduri europene prevede construcţia unei conducte noi cu o lungime de 1.318 kilometri şi o capacitate zilnică de livrare de 6,1 milioane metri cubi pe zi în Bulgaria, România şi U