Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daimler primeşte ajutor de stat de 37,4 mil. euro pentru fabrica din Sebeş

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 octombrie 2013 ·

Firma Star Assembly, deţinută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane euro pentru construcţia unei unităţi de producţie de transmisii automate la Sebeş, judeţul Alba, investiţia totală ridicându-se la circa 238 milioane euro.

Proiectul va permite crearea unui număr estimat de 510 noi locuri de muncă, iar acordul de finanţare a fost emis la finele lunii august, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

Grupul german Daimler a anunţat în luna aprilie că va investi peste 300 milioane euro în România pentru extinderea producţiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş.

Potrivit reprezentanţilor Star Transmission, proiectul unităţii noi de producţie, parte a investiţiei anunţate de Daimler, va fi derulat prin Star Assembly, firmă înregistrată în iunie 2013, potrivit datelor de la Finanţe.

Star Transmission a inaugurat deja, în iulie, la Sebeş o unitate de producţie pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.

Compania a fost înfiinţată în anul 2001 şi are peste 1.000 de angajaţi la capacităţile de producţie din localităţile Cugir şi Sebeş (judeţul Alba), unde se produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze destinate Mercedes-Benz, atât pentru modele actuale cât şi pentru modele mai vechi, asigurând disponibilitatea pieselor de schimb.

Star Transmission producea în 2011 la Cugir (producţie de serie mare, piese şi componente) şi Sebeş (producţie de serie mică, prototipuri şi dispozitive, inclusiv montaj cutii de viteze). Producţia de la Sebeş a fost transferată anul trecut la Cugir.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.10.2013

Firma Star Assembly, deţinută de con

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°