Legea privind imprescribilitatea faptelor de omor, votată anul trecut de guvernarea de dreapta, a fost reclamată la Curtea Constituțională.
Torționarii, cei care și-au chinuit și în multe cazuri chiar omorât victimele înainte de 1989, din caza ordinelor primite sau a propriului zel, riscă să scape nepedepsiți, fiindcă legea privind imprescribilitatea faptelor de omor, votată anul trecut de guvernarea de dreapta, a fost reclamată la Curtea Constituțională. Acesta este și unul dintre pretextele folosite de Tribunalul Militar Teritorial București pentru a da neînceperea urmării penale (NUP) în cazul celui care l-a torturat până l-a omorât pe dizidentul Gheorghe Ursu. Este vorba despre fostul maior de Securitate Marin Pârvulescu de la direcția a 6-a Cercetări Penale.
Peste o lună se împlinesc 30 de ani de la moartea dizidentului Ursu, iar fiul acestuia are perseverența să se lupte cu justiția românească până când toți cei care se fac vinovați de moartea tatălui său vor fi pedepsiți. Doi foști colonei de miliție, (Tudor Stănică și Mihail Creangă) au fost condamnați la 10 ani, dar unul dintre ei a ieșit pe motive medicale după doar un an (Tudor Stănică), colegul de celulă care a fost implicat în moartea dizidentului a stat 9 ani la pușcărie (Marin Clită), dar a fost eliberat cu cinci ani înainte de termen pentru „bună purtare” și doi ani mai târziu a omorât în bătaie o stewardesă într-un hotel din Copenhaga.
Anchetatorul lui Gheorghe Ursu este considerat astăzi nevinovat de procurorii militari, care susțin și că n-ar avea destule probe. Totuși potrivit mărturiilor foștilor deținuți și gardieni, aflate la dosar, maiorul de securitate Pârvulescu l-a torturat pe toată perioada detenției în paralel cu bătăile pe care le primea de la ofițerii de miliție și de la informatorii din celulă „cu 2 zile înainte de moarte… Ursu a fost scos la ancheta d