Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 a dispus începerea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam, pentru a vedea dacă cei doi copii ai acestuia sunt crescuţi în condiţii normale.
Directorul DGASPC Sector 4, Mircea Nicolaidis, a spus că instituţia s-a autosesizat şi a dispus încă de marţi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam. Nicolaidis a precizat că prin ancheta socială se doreşte verificarea stării copiilor.
"Nu am găsit pe nimeni ieri. Azi de dimineaţă, o echipă DGASPC s-a deplasat din nou la locuinţa acestuia, dar copiii erau la şcoală", a mai spus Nicolaidis, subliniind că, din informaţiile pe care autorităţile le au în acest moment, cei doi copii ar fi bine îngrijiţi.
Cântăreţul Florin Salam a fost audiat marţi de procurorii DIICOT, într-un dosar în care el şi membrii trupei sale sunt suspectaţi de consum de cocaină. El a recunosct la Acasă TV că după moartea soţiei sale a consumat substanţe stupefiante.
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 a dispus începerea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam, pentru a vedea dacă cei doi copii ai acestuia sunt crescuţi în condiţii normale.
Directorul DGASPC Sector 4, Mircea Nicolaidis, a spus că instituţia s-a autosesizat şi a dispus încă de marţi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam. Nicolaidis a precizat că prin ancheta socială se doreşte verificarea stării copiilor.
"Nu am găsit pe nimeni ieri. Azi de dimineaţă, o echipă DGASPC s-a deplasat din nou la locuinţa acestuia, dar copiii erau la şcoală", a mai spus Nicolaidis, subliniind că, din informaţiile pe care autorităţile le au în acest moment, cei doi copii ar fi bine îngrijiţi.
Cântăreţul Florin Salam a fo