Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China îşi pregăteşte propriul rover pentru lansarea spre Lună

Publicat in Ora de Timis, miercuri 16 octombrie 2013 ·

La 10 ani după primul său zbor în spaţiu cu echipaj uman, China se pregăteşte de lansarea în luna decembrie a unei complexe misiuni robotizate la suprafaţa Lunii, conform SPACE.com, informează Agerpres.

În urmă cu 10 ani (la 15 octombrie), China a devenit cea de-a treia naţiune a lumii – după URSS/Rusia şi SUA – care a lansat în mod independent un astronaut pe orbita circumterestră. În prezent, specialiştii chinezi pregătesc misiunea spre Lună a sofisticatului robot Chang’e 3, care va fi lansat în luna decembrie.

Chang’e 3 face parte din cea de-a doua etapă a programului chinez de explorare selenară, program ce implică plasarea de sonde pe orbită dar şi la sol, urmate de o misiune de adunare de mostre de pe Lună şi aducerea lor pe Pământ.

Acest program de explorare a Lunii poate deschide calea spre o primă aselenizare cu echipaj uman la orizontul anilor 2025 – 2030.

Chang’e 3 continuă programul de explorare deschis de misiunile orbitale Chang’e 1 şi Chang’e 2, care au adunat imagini ale suprafeţei selenare, dar şi alte date ştiinţifice, după lansările din 2007 şi respectiv 2010.

În prezent roverul selenar Chang’e 3, denumit după zeiţa chineză a Lunii, se află la Xichang, în provincia Sichuan (sud-vestul Chinei), în timp ce racheta portantă Long March trece prin ultimele teste înainte de lansare.

Zhao Xiaojin, directorul Departamentului Aerospaţial din cadrul China Aerospace Science and Technology Corporation, a precizat că odată ce Chang’e 3 ajunge pe orbita selenară va fi aleasă şi cea mai potrivită zonă pentru asolizare.

Citeste mai mult pe RTV.NET

La 10 ani după primul său zbor în spaţiu cu echipaj uman, China se pregăteşte de lansarea în luna decembrie a unei complexe misiuni robotizate la suprafaţa Lunii, conform SPACE.com, informează Agerpres.

În urmă cu 10 ani (la 15 octombrie), China a devenit cea de-a trei

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 6 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 7 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 7 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 9 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 6 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 11 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°