Pregătirile pentru lucrările la mall-ul din Târgu-Jiu au intrat în linie dreaptă. Primăria Târgu-Jiu a eliberat deja autorizaţia de construcţie necesară firmei ce va realiza centrul comercial. Acesta este al treilea proiect pe care compania îl are în ţară, iar valoarea totală a acestora depăşeşte 200 de milioane de euro.
Municipalitatea a eliberat în cele din urmă documentul ce dă dreptul constructorului să înceapă lucrările pentru noul mall. Deşi e o mică întârziere faţă de data de 1 octombrie, anunţată iniţial de edili după discuţiile cu reprezentanţii fondului de investiţii, constructorul poate trece acum la treabă. „Pot să vă spun că autorizaţia a fost ridicată acum o săptămână de zile. Ea a fost plătită de firma din Republica Sud Africană şi în maxim o săptămână sau două se va trece la organizarea de şantier şi se va construi acel complex care va avea în componenţă un McDonald’s şi un Carrefour”, a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Autorizaţie de aproape trei miliarde
Chiar dacă sperau să obţină de la constructor o mică avere în urma eliberării autorizaţiei de construcţie, suma achitată de compania din Africa de Sud nu a fost în cele din urmă una foarte mare. Viceprimarul Aurel Popescu vorbea iniţial despre zeci de miliarde de lei vechi. „Suma plătită pentru autorizaţia de construcţie eliberată este de aproximativ 2,8 miliarde de lei vechi. Ea poate fi reactualizată pe parcurs în cazul în care constructorul îşi modifică proiectul prezentat iniţial. Pe proiectul supus aprobării, aceasta este suma care a fost achitată”, a declarat viceprimarul Aurel Popescu. Proiecte de 200 de milioane de euro
Pe lângă proiectul de la Târgu-Jiu, fondul sud-african de investiţii NEPI mai are alte două în ţară, iar bugetul alocat este de 200 de milioane de euro. La finele proiectelor, portofoliul NEPI va ajunge la circa 350.000 de metri