Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CVM Tomis vrea recunoaştere europeană

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 octombrie 2013 ·

A noua participare consecutivă în Europa nu e suficientă pentru CVM Tomis. Echipa care a dominat voleiul masculin în ultimul deceniu, cu patru titluri câştigate şi patru medalii de argint, vrea şi recunoaştere continentală, la a doua prezenţă în grupele Ligii Campionilor. Ieri, într-un cadru mai auster decât în alţi ani „din superstiţie”, aşa cum a explicat preşedintele clubului, CVM Tomis şi-a prezentat cei 15 jucători pe care se va baza în acest sezon, cu o mare surpriză.

Began, înapoi la fileu

Cu trei zile înainte de debutul în campionat şi şase de cel în Ligă, jucătorii de la CVM Tomis Constanţa par complet conectaţi la joc. Majoritatea admit că din grupele Ligii nu se poate ieşi decât de pe locul 2, după „monstrul” Halkbank Ankara (Turcia), şi că orice punct va fi de aur într-o competiţie cu Jasztrzebrski Wegiel (Polonia) şi Hypo Tirol Innsbruck (Austria). Mai la îndemână ar fi un loc 3, calificant în Cupa CEV sau, cu noroc, în primăvara Ligii, numai că drumul va fi extrem de dificil.

„Ne aşteaptă o competiţie grea în care adversarii sunt foarte puternici şi trebuie respectaţi. Şi ei trebuie să ne respecte, iar dacă n-o vor face vor plăti pentru că noi exact aşta aşteptăm: o oportunitate să-i învingem. Ce putem promite este calitatea jocului, şi sperăm ca suporterii să vină şi să ne susţină pentru că având în spate o sală plină ne putem bate de la egal la egal cu oricine”, a declarat antrenorul Martin Stoev.

Bulgarul a acceptat o provocate unică în voleiul de prim rang, pentru că în lotul său, pe lângă jucători de mare experienţă, au intrat şi trei juniori, campioni naţionali la categorie lor de vârstă şi componenţi ai lotului echipei secunde care evoluează în Divizia A2.

„Noi, la Constanţa, am pierdut trofeele doar când ne-am bătut singuri. Acest lucru nu se va mai întâmpla pentru că staff-ul tehnic are capacitatea de a scoate ce e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 3 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 6 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 9 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 8 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 6 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°