Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă, omul potrivit la locul potrivit: "Un antrenor mai bun nu se putea!" Petrescu, despre şansele la baraj şi relaţia fani-naţională

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Antrenorul echipei Dinamo Moscova, Dan Petrescu, nu este de acord cu afirmaţiile selecţionerului Victor Piţurcă, potrivit cărora România este outsider cu orice naţională ar întâlni la barajul pentru Cupa Mondială, fiind de părere că numai Portugalia ar putea fi favorită în faţa tricolorilor.

"La baraj cu oricare patru avem şanse mari. Nu văd cum avem şansa a doua împotriva Greciei, împotriva Ucrainei, şansa a doua împotriva Croaţiei. De ce? Împotriva Portugaliei putem spune că avem şansa a doua, pentru că îl are pe Cristiano Ronaldo. Să nu uităm că Portugalia a fost în grupă cu Rusia şi a ieşit pe locul doi. La meciul cu Estonia, România trebuia susţinută, nu înjurată. Nu sunt de acord că avem şansa a doua", a spus Petrescu, la DigiSport.

Dan Petrescu îşi doreşte Ucraina sau Portugalia ca adversară pentru echipa naţională în meciurile de baraj

"La baraj nu se joacă bine, doar calificarea contează. Dacă jucăm bine şi nu ne calificăm, dacă jucăm prost şi ne calificăm, jucăm în Brazilia. Eu aş vrea Ucraina la baraj şi pe locul doi Portugalia. Eu cred că ne vom adapta mai repede. Cu grecii va fi mult mai greu, sunt prea pragmatici, iar Croaţia are jucători prea buni", a completat Petrescu.

Antrenorul echipei Dinamo Moscova a precizat că prima reprezentativă are nevoie de sprijinul spectatorilor în cele două meciuri programate la 15 şi 19 noiembrie.

"Dacă spectatorii nu vor veni la baraj, va fi greu. România are nevoie de stadionul plin, are nevoie de al 12-lea jucător acasă. Fără spectatori e greu, chiar dacă România joacă prost. Să vină spectatorii şi să-i ajute, pentru că avem nevoie să fim ajutaţi de spectatori", a subliniat Petrescu.

Dan Petrescu s-a arătat deranjat de atmosfera negativă creată în jurul primei reprezentative.

"În primul rând, aş vrea să felicit echipa naţio

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 42 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 29 minute
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

VIDEO. Patru persoane rănite, între care una foarte grav, într-un accident la Perieni

Ceahlaul acum 26 minute
Două persoane au fost grav rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme. Incidentul s-a produs în această dimineață, 12 decembrie, în comuna Perieni, județul Vaslui. Potrivit informațiilor transmise de ISU Vaslui, Detașamentul

Orban anunţă, după ce a vorbit cu Putin la telefon, că Kievul a respins o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri

News.ro acum 30 minute
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetării ostilităţilor ”de Crăciun” şi un schimb de prizonieri, iar Ucraina neagă a discutat cu oremier

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco. „Pentru totdeauna începe acum”

HotNews acum 30 minute
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Benny Blanco, a anunțat artista pe Instagram joi dimineață, printr-un carusel de poze cu inelul. Cei doi sunt într-o relație de un an, conform People. „Pentru totdeauna începe acum…” este descr

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°