Centrul comercial Promenada, situat pe Calea Floreasca Nr. 246B din Capitală, a fost inaugurat miercuri. O investiţie de peste 130 milioane de euro a fost necesară pentru realizarea celor 140 de magazine din mall, dar şi pentru construcţia unei parcări pe două nivele subterane cu 1.300 de locuri.
Noul centru comercial este organizat pe şase niveluri. Primele două etaje subterane (-3 şi -2) vor fi destinate parcării care va cuprinde 1.300 de locuri, iar următoarele patru niveluri (din demisol şi până la etajul 2) vor găzdui zona comercială, cu o suprafaţă închiriabilă de 35.000 de metri pătraţi.
Accesul în Promenada, atât cel pietonal cât şi cel auto, se poate face din ambele artere rutiere - Calea Floreasca şi Bd. Barbu Văcărescu. De asemenea, la ambele intrări există parcări pentru biciclete cu o capacitate de 150 de locuri.
"Construcţia centrului comercial Promenada a necesitat o investiţie de peste 130 milioane de euro, deoarece am dorit să utilizăm materiale moderne, care să imprime proiectului amprenta unei noi generaţii de centre comerciale. O dată cu lansarea Promenada, finalizăm o investiţie totală de aproximativ 300 milioane de euro, realizată în economia românească într-o perioadă de criză şi concretizată prin trei proiecte: clădirile de birouri Sky Tower şi Floreasca City Center Office, dar şi Centrul comercial pe care îl inaugurăm acum", a afirmat Gerald Beck, managing director Raiffeisen evolution.
CITEŞTE ŞI H&M oferă cumpărături GRATIS mâine, în mall-ul Promenada
Prezent la inaugurarea Centrului comercial Promenada, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a subliniat importanţa pe care o reprezintă noua investiţie pentru bugetul local.
"Construcţia acestui centru comercial constituie o investiţie de mari dimensiuni, şi ea este cu atât mai importantă cu cât devine sursă de alimentare a bugetului local. Prin urmare, sum