Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este pe locul 10 în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de energie eoliană

Publicat in Antena 3, miercuri 16 octombrie 2013 ·

România se situează pe locul 10 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană, au declarat într-o conferinţă de presă reprezentanţii Asociaţiei Patronale Surse Noi de Energie - SunE, conform AGERPRES.

"În acest moment, în UE sunt instalate turbine eoliene cu o capacitate totală de 106.000 MW. Cea mai mare producţie este în Germania, unde sunt peste 30.000 de MW şi în Spania, cu peste 20.000 de MW. Urmează Marea Britanie, Italia şi Franţa. România este pe locul 10, suntem între ţările cu un număr semnificativ de centrale eoliene", a declarat Dan Teodoreanu, vicepreşedintele asociaţiei.

De asemenea, el a mai spus că, potrivit ultimelor date transmise de Transelectrica, aferente zilei de 24 septembrie 2013, în România sunt instalate capacităţi eoliene de 2.394 MW, microhidrocentrale de 459 de MW, panouri fotovoltaice cu o putere de 508 MW, instalaţii de producere a energie pe bază de biomasă de 42,7 MW şi pe bază de biogaz de 0,5 MW.

"În ceea ce priveşte energia fotovoltaică, în lume există cumulat panouri de 100.000 de MW, din care 70.000 în UE, adică de 10 ori mai mult decât consumul anual al României, care este de circa 6.000-7.000 de MW. Cel mai mare producător de energie fotovoltaică este Germania, cu 32.000 de MW, urmat de Italia cu 16.000 de MW şi de China, cu 8.000 de MW. China va merge spre locul întâi în următorii ani", a mai completat Teodoreanu.

Potrivit acestuia, 7 din cei mai mari 10 producători de panouri fotovoltaice din lume sunt din China.

De la 1 iulie 2013, Guvernul a decis să amâne, până în 2017-2018, acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară şi microhidrocentrale.

Un alt proiect iniţiat de Ministerul Economiei şi lansat în dezbatere publică prevede că producătorii de energie regenerabilă care vor fi acreditaţi după in

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 45 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 58 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Nicu Ștefănuță atrage atenția cu privire la banii europeni: „Este cel mai bănos tren din istoria României”

Gandul acum 39 minute
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a declarat, într-o intervenție, că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în Român

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 50 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°