Protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană scot la iveală faptul cât de puțin sunt pregătiți oamenii legii în materie de a reacționa civilizat într-un context dat.
Să admitem că jandarmii deja își cunosc mușterii de la aceste proteste. Dar când șase persoane se întâlnesc la colțul Prefecturii, fără placarde, fara bannere etc., la vedere, legitimarea lor pe motiv că sunt grup este mai mult decât forțată. Să ne spună clar șeful Jandarmeriei: este interzisă staționarea în zona Prefecturii, cum era pe vremea PCR? De la ce număr de persoane în sus nu avem voie să umblă pe stradă, ca să nu fie nevoie să ne legitimeze cineva? Oricum, fioarese cele trei fete, mă mir că nu stăteau cu degetul pe trăgaci, ca nu cumva să-i atace și să îi muște de jugulară… Că or fi ceva ninja și ele.
Apoi, după cum scriam în titlu, cei de la SRI s-au făcut de toată pomina câna izbucnit scandalul cu gripa aviară și când au confundat curcanii cu găinile. Se pare că astfel de probleme au și cei de la jandarmerie. „Tu ce ești, băiat sau fată? (…) Nu vezi cum arată? Uită-te la el, zici că e fată“.
No, și acum să vedem ce dorea jandarmul să facă:
Bun, în cele din urmă jindarul cică vroia să afle „ce au de gând“ și se dă un ultimatul de 2 minute. Apare al treilea organ în cadru, care nu suportă decibelii, dar care are pretenții de persoana a treia. Eu unul l-aș fi întrebat respectuos, așa cum vorbea bunicul, la țara: „Dar matale ce ești: băiat sau fată?, că arăți ca o fată“.
După care apar îmbrâncelile, cu un drăgălaș îndemn jandarmeresc: „Du-te dreacu de-aici!“.
De punctat câteva lucruri: când un reprezentant al statului își cere să te legitimezi, o faci, nu ține scuza că nu ai la tine buletinul că nu ești cu mașina (ce s-ar fi întâmplat în statele civilizate în acest caz?), Erwin Albu a avut o atitudine provocatoare: luați-le amprentele, puneți-le cătușele