Nemulţumită de zgomotul produs de clopotul de la Biserica Sfinţii Voievozi din Ploieşti, o familie a dat în judecată lăcaşul de cult. Până la finalizarea procesului, clopotul este tras doar duminica.
O situaţie fără precedent în România a pornit de la reclamaţia unei familii care are casa în spatele clopotniţei Bisericii Sfinţii Voievozi din Ploieşti. Oamenii au dat în judecată biserica, acuzând faptul că zgomotele produse de clopot le creează un real disconfort. Între cele două părţi este în desfăşurare un proces la secţia civilă de contencios administrativ de la Tribunalul Prahova.
Tot conflictul a pornit în 2009, când în curtea bisericii, în spatele lăcaşului de cult, a început construcţia unei case parohiale unde sunt celebrate slujbele din timpul săptămânii şi au fost amenajate o bibliotecă şi un muzeu.
La etajul casei parohiale, finalizată în 2011, a fost montată şi clopotniţa, iar clopotul, care până atunci fusese într-o anexă din curte, a fost amplasat în noul loc. „Iniţial, vecinii ne-au dat în judecată atât pe noi, cât şi pe toate instituţiile care ne-au dat avizele de construcţie pentru casa parohială. Au pierdut procesul, astfel că ne-au dat din nou în judecată, de data aceasta pentru că îi deranjează clopotul“, ne-a spus preotul bisericii, Gheorghe Lazăr.
Ferestre zidite
Părintele a încercat să rezolve amiabil conflictul şi a luat şi câteva măsuri de antifonare a clopotniţei. A zidit două dintre cele trei ferestre, spre est şi spre vest, şi a căptuşit cupola construcţiei. Tot la cererea vecinilor a ridicat şi un gard care să obtureze vizibilitatea către casa parohială. De asemenea, de mai bine de un an, preotul a micşorat atât intensitatea sunetului clopotului, cât şi durata tragerii, la maximum un minut, doar duminica şi de sărbători, niciodată mai devreme de ora 9.00.
„Suntem foarte mâhniţi de situaţia creată, o sing