Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centenarul Primului Război Mondial, marcat de BBC printr-un ambiţios program care va dura patru ani

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 16 octombrie 2013 ·

BBC a anunţat, azi, că va comemora împlinirea a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial printr-un program special care va fi difuzat pe parcursul a patru ani, considerat cel mai ambiţios program pe termen lung din istoria acestui grup media britanic.

Proiectul, care va fi lansat anul viitor, va descrie o serie de evenimente importante care au avut loc în timpul Primului Război Mondial, între anii 1914 şi 1918. Acest proiect special este alcătuit din 130 de programe pentru televiziune, radio şi internet, care totalizează peste 2.500 de ore de conţinuturi şi va include seriale dramatice, documentare şi interviuri.

Printre aceste programe se află şi un documentar care include un interviu cu magnatul media Rupert Murdoch, în care acesta vorbeşte despre rolul jucat de tatăl său în campania militară Gallipoli, o ofensivă navală a trupelor britanice şi franceze pe actualul teritoriu al Turciei.

Printre serialele dramatice care vor fi difuzate de BBC se numără "The Ark", un serial despre infirmierele şi voluntarii din Primul Război Mondial, în care joacă Hermione Norris şi Oona Chaplin, dar şi "The Passing-Bells", de Tony Jordan.

Alte programe vor include un documentar intitulat "Britain's Great War", de Jeremy Paxman, dar şi conţinuturi pentru publicul tânăr, inclusiv o ediţie specială a emisiunii pentru copii "Horrible Histories".

BBC Two va analiza evenimentele care au condus la izbucnirea războiului în emisiunea "The Necessary War", prezentată de istoricul Max Hastings, şi consecinţele acestuia, în emisiunea "The Pity of War", prezentată de istoricul Niall Ferguson.

BBC Radio 4 va difuza "Home Front", un program dramatic de amploare, care prezintă felul în care personajele sale încearcă să se adapteze la realităţile vieţii din Marea Britanie în timpul războiului.

@

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 12 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°