Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bote, "muză" pentru Anda Adam: "Pe ce PUNE MÂNA devine un succes"

Publicat in Ziarul Ring, joi 17 octombrie 2013 ·

Odată cu lansarea hitului "Dacă ar fi", Anda Adam şi Bote au dat cărţile pe faţă şi au recunoscut că au o prietenie mai specială, motiv pentru care designerul a ajutat-o în promovarea piesei.

În trei săptămâni, ultima piesă marca Anda Adam a ajuns la 2,5 milioane de vizualizări. După cum mărturiseşte artista, chiar dacă succesul unei piese nu depinde neapărat de modul în care o promovezi, îi este recunoscătoare celebrului Cătălin Botezatu deoarece prin ajutorul lui a reuşit să ajungă şi de această dată în topuri. "Succesul unei piese nu ţine neapărat de modul în care o promovezi. Piesa trebuie să fie plăcută, în primul rând, de public. Cătălin a avut însă o contribuţie considerabilă atunci când am lansat-o. Modelul din clip este recomandat de el, mi-a fost alături la filmări. La fel şi la Media Music Awards, când am avut acel moment în cadrul show-ului (n.r. - sărutul pe scenă). Pe orice pune mâna Cătălin devine un succes. Şi eu, şi Cătălin suntem muncitori. Workaholici chiar!", a precizat blonda.

"Nu aş schimba nimic"

Cu toate că nu are timp nici măcar pentru un somn normal, Anda precizează că nu ar schimba nimic în cariera ei muzicală. "Odată cu lansarea piesei alături de R.A.C.L.A., nu a mai fost cale de întoarcere. Consider că în orice carieră e mai dificil să te menţii la un anumit nivel. Acum, privind în urmă, sunt bucuroasă că am reuşit să am o traiectorie constantă şi în 2013 să fiu în topuri, aşa cum se întâmpla şi în 1999. Fără lipsă de modestie, este mare lucru! Nu aş schimba nimic. Probabil mi-aş fi dorit ca în industria muzicală lucrurile să se mişte mai rapid şi să am câte un album lansat în fiecare an. De exemplu, acum ne bucurăm de succesul piesei «Dacă ar fi». Bat ţara în lung şi în lat, e obositor, dar nu mă plâng. Oriunde merg sunt aşteptată de fani şi fiecare concert e o sărbătoare

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 13 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 21 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentr

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Mediafax acum 14 minute
Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți spre miercuri, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximita

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°