Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zi decisivă pentru Aleksei Navalnîi, inamicul numărul 1 al Kremlinului: azi se judecă recursul la pedeapsa de cinci de închisoare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, compare miercuri într-un proces în apel decisiv care ar putea confirma pedeapsa cu cinci ani de închisoare, într-un dosar despre care el susţine că este trucat în întregime.

Audierea apelului are loc la Kirov, orăşel situat la 900 km est de Moscova, unde Aleksei Navalnîi fusese condamnat în iulie în primă instanţă pentru deturnare de fonduri în sectorul forestier. El a denunţat întotdeauna acuzaţiile ca fiind “absurde".

Poziţia lui Navalnîi este întărită în prezent de scorul onorabil de peste 27 % din sufragii pe care l-a obţinut între timp în alegerile din septembrie pentru funcţia de primar al Moscovei, câştigate fără surpriză de Serghei Sobianin, un apropiat al Kremlinului, comentează AFP..

În ajunul audierii, opozantul nu exclude posibilitatea de a fi condamnat la închisoare. “Voi merge cu lucrurile mele personale pentru că, dacă totul se reglează într-o singură zi, n-aş vrea să mă văd în detenţie fără hrană şi fără lucrurile mele personale", a declarat ziarului Moskovski Komsomoleţ acest avocat de 37 de ani, care a petrecut deja 15 zile în închisoarea din Moscova la începutul anului 2012, după o manifestaţie.

Valul de contestaţii din iarna 2011-2012 l-a impus pe acest orator carismatic şi înflăcărat, luptător împotriva corupţiei, ca liderul cel mai hotărât al opoziţiei liberale. El este, de asemenea, un apropiat mediilor naţionaliste moderate şi antiimigraţioniste.

Menţinerea sa în libertate în iulie, după ce fusese condamnat, a fost considerată de numeroşi observatori ca fiind destinat să legitimeze alegerile din Moscova prin permisiunea care i se acorda de a participa la ele.

Site-ul liberal gazeta.ru, preluat de Agerpres, scria ieri că autorităţile ruse sunt nehotărâte între dorinţa de a nu face din Aleksei Navalnîi “un nou Mandela rus", tri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 27 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 48 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 53 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°