Selecţionerul Victor Piţurcă spune că echipa de fotbal a României va avea şansa a doua, indiferent de adversarul pe care îl va întâlni, la barajul de calificare pentru Campionatul Mondial de anul viitor.
Victor Piţurcă e realist după victoria cu 2-0 în faţa Estoniei, în ultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia: "Suntem la baraj, este o mică performanţă pentru o echipă nou-construită, preluată într-un moment destul de dificil. Avem mulţi jucători noi şi i-am adus pe lângă cei cu experienţă. Am realizat o muncă bună în aceşti doi ani şi jumătate. La baraj, echipa României are şansa ei, indiferent cu cine va juca. Vom avea şansa a doua, e clar, dar orice echipă va avea probleme".
Selecţionerul se teme de jocurile duble: "Pentru mine, care am o experienţă la naţională, acest baraj este ceva nou. La jocurile duble am avut probleme la cel de-al doilea meci. Şi astăzi am schimbat 4-5 jucători mai proaspeţi, dar tot am avut porbleme. Nici un adversar din play-off nu este de valoarea Olandei. Portugalia nu a reuşit să învingă acasă pe Israel, Suedia a avut 2-0 şi acum am înţeles că este 4-2. Au slăbiciuni toate. Adversarii au prima şansă contra noastră, poate să fie un avantaj pentru noi. Grecia este o echipă cu experienţă vastă şi are o forţă de grup. Este extrem de periculoasă. Este mai puţin relevant ce vreau eu, ci ce se va stabili la Zurich".
La rândul său, atacantul Ciprian Marica se arată mândru de ce a realizat naţionala: "Suntem bucuroşi că am reuşit calificarea la baraj. Am avut soartă, pentru că Olanda joacă fotbal şi e o echipă greu de învins. A fost un meci mai greu decât ne aşteptam cu Estonia. Noi ne doream să marcăm mai multe goluri, dar suntem totuşi bucuroşi că am înscris de două ori. Acum sperăm să avem noroc la meciul de baraj, deşi ştim că vom întâlni adversari grei, precum Portugalia. Deocamdată putem fi