Cum mama naibii să nu intri în politică, să nu ridici mâna la comandă şi să nu execuţi ca o marionetă tot ce ţi se ordonă pe linie de partid, când, iată, politica în sine este cea mai profitabilă afacere din România? De ce să rămâi un amărât de patron, să lupţi pe viaţă şi pe moarte prin licitaţii, să câştigi cu trudă şi sudoare un ban cinstit de pe la privaţi, când, iată, cotizezi la un partid, intri în graţiile cui trebuie, prinzi un loc călduţ şi gata, afacerea ta urcă la cer fără să mişti un deget. De ce să te enervezi cu negocieri, termene, lucrări de calitate, când poţi să sugi bine mersi de la stat, până faci febră la fălci, fără să te-ntrebe nimeni de ce devizul are atât de multe zerouri, de ce termenul de finalizare e atât de mult depăşit, de ce treaba e de mântuială. Chiar aşa, de ce? Cinstea şi corectitudinea ţin cumva de foame? În România, NU. S-a suprasaturat politica de hămesiţi, care lucrează cu o singură reţetă: se amestecă bani publici, cât mai mulţi, şi se adaugă, după gust, contracte servite sau licitaţii trucate. Rezultatul? Un tun financiar care să poată hrăni cât mai multe guri.

Două mari afaceri, care respectă întocmai această reţetă făcătoare de minuni, s-au derulat, recent, la Brăila: "CET - marea dezmembrare" şi "Centrale pentru şcoli". Ambele cu miză mare şi cu un numitor comun - Silviu Mangiurea.

Să fie clar, CET-ul trebuia de mult închis, iar şcolilor ar fi trebuit şi mai de mult să li se asigure independenţă termică. Dar, sincer, mi-e milă de bietul domn, aflat într-o situaţie atât de ingrată. Căci, pe de o parte, consilierul Mangiurea, membru în AGA de la CET, votează insolvenţa societăţii şi vinderea ei la fier vechi, iar pe de alta, angajatul Mangiurea umblă prin şcoli şi face lobby ca acestea să încheie contracte de montare a centralelor termice cu anumite societăţi, exact cele trei la care este şi el un "b