Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii au aprobat premierea elevilor de 10 la Bac 2013 cu 3.000 de lei

Publicat in Adevarul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Deputaţii au aprobat marţi proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului din vară ce prevede premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat din 2013. Legea mai trebuie promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei Executivului din vară prevede acordarea de premii în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la Bacalaureatul din 2013.

Premiile vor fi acordate din bugetul pe anul 2013 al Ministerului Educaţiei, se mai arată în document.

În favoarea proiectului de lege s-au exprimat 297 de deputaţi, înregistrându-se o singură abţinere, potrivit Agerpres.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.13/2013 urmând a fi propus pentru promulgare şefului statului.

Guvernul a anunţat în şedinţa din 16 iulie că îi va premia cu câte 3.000 de lei pe elevii care au obţinut media 10 la Bacalaureatul din acest an. Asta în timp ce olimpicii internaţionali ai ţării din 2010 -2011 rămân în continuare nerecompensaţi.

FOTO VIDEO Elevii de 10 ai Oltului de la BAC-ul „de vară” şi-au primit răsplata: 3.000 lei pentru media perfectă

Elevii din judeţul Olt care, la sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului, au reuşit să obţină media 10, au fost premiaţi în mod oficial, miercuri – 21 august, pentru performanţa lor. Majoritatea dintre ei au intrat deja în posesia sumei de 3.000 de lei, miercuri având loc doar festivitatea oficială. Cei şapte elevi de la Olt au fost invitaţi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Slatina, unde a avut loc festivitatea.

Elevii de 10 ai Oltului, premiaţi miercuri cu 3.000 lei de Ministerul Educaţiei

Aşteptarea a ajuns la final pentru elevii din judeţul Olt care, la prima sesiune a bacalaureatului din iunie-iulie a.c., au reuşit performanţa de in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 14 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 38 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°