Privatizarea CFR Marfă cu participarea capitalului românesc s-a încheiat româneşte, cu un eşec. Surlele şi trâmbiţele începutului s-au prelins uşor într-un fâsâit înzorzonat cu explicaţii alambicate, să nu priceapă poporanul esenţialul; acesta fiind mult mai simplu decât o arată motivările venind dinspre chiloţii ministeriali: ofertantul, ca orice adevărat patriot naţionale, nu avea decât bunele intenţii faţă de buzunarul propriu, nu şi banii.

Aşa cum am constatat de-a lungul tinerei noastre economii de piaţă, investitorul autohton tipic are pricepere şi capital doar pe hârtie, în realitate judecându-se prin tribunale cu foştii parteneri pentru sume ce ar trebui să fie banii lor de trabucuri. Format pe principiul “investitorului strategic” din timpul Văcăroilor, la un bruderschaft şi o licitaţie trucată cu prietenii politici, capitalistul neaoş e obişnuit să îi dea Statul ieftin, ca să revândă mai târziu la preţul scump şi real veneticilor cărora nu voia el să le înstrăineze Ţara. Şi apoi să se fudulească prin media cu genialităţile lui economice, gata oricând să-l îmbogăţească din nou peste noapte în cazul când ar fi lăsat în pielea goală pe stradă. Ei sunt oamenii care au avut grijă să le bage românilor verzi în cap învăţătura despre rapacitatea capitalului corporatist străin, în timp ce plimbau câteva hârtii cu antet politic prin care prăduiau averea publică sub stindardul patriotismului. Ei sunt miliardarii noştri cu imperii personale şi cu societăţile într-un continuu faliment nedeclarat, populate de angajaţi plătiţi în regim de avarie. Afacerile lor profitabile se fac doar cu Statul, adică tot cu salariaţii lor prost plătiţi şi care nu înţeleg că ei sunt, de fapt, Statul.

După comunicarea oficială a ratării privatizării CFR Marfă mă aştept să apară, mai ales din direcţia Premierului, explicaţiile sincere şi conforme realităţii politice: alea cu