Peste 500 de mii de credincioși, în lămîie, cireșe și trifoi, s-au înghesuit zilele acestea la ușa familiei Lis pentru a săruta moaștele simpaticului Viorel Lis, după ce mai multe surse credibile din lumea moaștelor și miracolelor au confirmat faptul că oasele acestuia pot vindeca ghinionul la păcănele.
“Am așteptat două zile și două nopți să-i sărut moaștele domnului Lis, însă pot spune că a meritat”, spune unul dintre pelerini, venit tocmai din Baia Mare. “Am sărutat mii de moaște la viața mea, din toate colțurile lumii, și pot spune că moaștele domnului Lis sînt în Top 5 cele mai mișto moaște. Știu că e ciudat la început, pentru că miros a naftalină, nu sînt moaștele unui sfînt și nici măcar ale unei persoane decedate, dar experiența e unică. De cînd le-am pupat, fac ravagii la păcănele.”
Întrebat ce părere are despre sutele de mii de oameni care se înghesuie să-i pupe extremitățile, Viorel Lis a declarat că se simte flatat știind că aduce atîta alinare oamenilor necăjiți. “Ghinionul la păcănele e ceva groaznic, mă mir că medicina modernă nu l-a eradicat. Cît despre pupat, nu mă deranjează absolut deloc. Sînt obișnuit cu el de cînd eram primar!”
Peste 500 de mii de credincioși, în lămîie, cireșe și trifoi, s-au înghesuit zilele acestea la ușa familiei Lis pentru a săruta moaștele simpaticului Viorel Lis, după ce mai multe surse credibile din lumea moaștelor și miracolelor au confirmat faptul că oasele acestuia pot vindeca ghinionul la păcănele.
“Am așteptat două zile și două nopți să-i sărut moaștele domnului Lis, însă pot spune că a meritat”, spune unul dintre pelerini, venit tocmai din Baia Mare. “Am sărutat mii de moaște la viața mea, din toate colțurile lumii, și pot spune că moaștele domnului Lis sînt în Top 5 cele mai mișto moaște. Știu că e ciudat la început, pentru că miros a naftalină, nu sînt moaștele unui sfînt și nic