Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea ia apărarea transfugilor din PPDD: "Mandatul nu e imperativ. Nu putem să obligăm un deputat să rămână într-un anumit partid"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Mandatul unui parlamentar nu este imperativ, prin urmare deputaţii care au părăsit PP-DD nu pot fi forţaţi să-şi dea demisia din Parlament, a declarat astăzi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Liderul social-democrat a făcut aceste precizări după ce liderii PP-DD au susţinut că vor trimite conducerii Camerei şi Senatului demisiile în alb semnate de foştii parlamentari ai formaţiunii lui Dan Diaconescu înainte de câştigarea mandatelor şi care s-ar activa în momentul trecerii la alte partide.

"Nu am primit nicio demisie în alb. Probabil că foarte mulţi dintre cei din conducerea PP-DD nu cunosc Constituţia, nu ştiu că mandatul nu este imperativ. Noi nu putem să-l obligăm pe un deputat care a depus jurământul să rămână într-un anumit partid politic. Acest text constituţional există în toată Europa, iar el permite parlamentarului să devină independent, neafiliat sau să meargă la alt partid. În al doilea rând, în Regulamentul Camerei Deputaţilor scrie foarte clar că un deputat nu poate fi forţat de către un partid politic să-şi depună demisia, a fost o discuţie pe acest subiect în 2006, când s-a pus problema aleşilor locali", a spus Zgonea, citat de Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a explicat că un parlamentar poate renunţa la mandat numai dacă îşi depune personal demisia în scris la preşedintele Camerei Deputaţilor. În plen, preşedintele de şedinţă întreabă dacă parlamentarul îşi menţine demisia, la care alesul poate să renunţe până în momentul în care plenul Camerei ia cunoştinţă de aceasta.

PSD se umflă cu migratori, dar spune că urăște traseismul

Deși PSD este cel care își îngroașă, în aceste zile, rândurile cu transfugi de la PPDD, Zgonea a vorbit despre necesitatea modificării legislaţiei privind migraţia politică.

"Noi, toţi cei din USL, am spus anul trecut, pe parcursul campaniei elec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 33 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 13 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°