Peste o sută de poliţişti şi silvicultori participă, miercuri dimineaţă, în judeţul Suceava, la o acţiune de amploare pentru depistarea hoţilor de lemn, fiind închise drumuri forestiere şi zone împădurite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, peste o sută de poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică şi secţiile rurale de poliţie au descins în mai multe locuri din zona împădurită a judeţului Suceava pentru identificarea celor care exploatează ilegal material lemnos.
În această acţiune sunt implicaţi şi 20 de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale al Poliţiei, precum şi silvicultori ai Direcţiei Silvice Suceava şi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.
În cadrul acestei acţiuni este vizată şi depistarea persoanelor care muncesc fără forme legale, existând suspiciuni că persoane care exploatează lemnul încalcă legislaţia prevăzută de Codul Muncii.
Poliţiştii au blocat unele drumuri forestiere şi au închis zonele împădurite, pentru identificarea celor care transportă material lemnos.
Peste o sută de poliţişti şi silvicultori participă, miercuri dimineaţă, în judeţul Suceava, la o acţiune de amploare pentru depistarea hoţilor de lemn, fiind închise drumuri forestiere şi zone împădurite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, peste o sută de poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică şi secţiile rurale de poliţie au descins în mai multe locuri din zona împădurită a judeţului Suceava pentru identificarea celor care exploatează ilegal material lemnos.
În această acţiune sunt implicaţi şi 20 de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale al Poliţiei, precum şi silvicultori ai Direcţiei Silvice Suceava şi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.
În cadrul acestei acţiuni este vizată şi