Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a DESCOMPUS o MUMIE veche de 300 de ani în doar CÂTEVA ORE

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 octombrie 2013 ·

O mumie veche de 300 de ani, descoperită de arheologi în China, s-a descompus la doar o zi de la deschiderea sarcofagului.

Mumia a fost găsită alături de alte două schelete, care fuseseră şi ele îmbălsămate, însă nu rezistaseră trecerii timpului, într-un şantier din oraşul Xiangcheng.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce au deschis cosciugul, arheologii au început să observe că mumia a început să se înnegrească şi să emane un miros urât.

Cea mai probabilă teorie a cercetătorilor pentru această descompunere rapidă este aceea că, după înmormântare, sarcofagul lăcuit a fost acoperit cu cărbune, fapt care a blocat bacteriile.

"Chinezii nu au tratat cu nimic corpul. Aşa cum s-a procedat cu mumiile din Egiptul antic. Ei au încercat să protejeze trupul prin izolarea lui completă de mediul exterior. Potrivit tradiţiilor vechi din China, cel care murea îşi continua viaţa în mormânt", a spus dr. Lukas Nickel, specialist în arheologia chineză la Universitatea din Londra, citat de Daily Mail.

Nu este pentru prima oară când o astfel de mumie a fost găsită în China. În 2011, o mumie veche de 700 de ani a fost găsită din întâmplare în estul ţării. Era o femeie nobilă din timpul Dinastiei Ming.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:PRELIMINARII CM 2014: România - Estonia 2-0. Tricolorii sunt la barajul pentru Mondiale!ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum s-a prefăcut Victor Ponta că vinde CFR Marfă, iar Gruia Stoica, că o cumpărăUltimul „tun” al lui Fenechiu ca ministru, blocat de lege

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:Aşa arată o călătorie cu cel mai aglomerat tren din lume | GALERIE FOTOHoroscopul lui Dom' Profesor: Astăzi sunt avantajate zodiile...Am schimbat soţul cu ceva care m-a refăcut”, spune o VEDETĂ. Cu ce?

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump va participa la summitul NATO de la Haga, ca să pună presiune pe aliați pentru creșterea cheltuielilor militare

Adevarul acum 50 minute
Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga, din Olanda, care ar urma să aibă loc în perioada 24-25 iunie, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 9 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum 19 minute
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 12 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nouă candidați validați în alegerile pentru șefia USR. Când vom afla noul președinte al formațiunii politice

HotNews acum 12 ore
După verificarea tuturor actelor necesare pentru înscrierea în cursa pentru șefia partidului, USR a anunțat marți că nouă candidați au fost validați pentru a candida. Inițial, în cursă erau înscriși 12 membri USR, după cum a relatat HotNews luni sea

România a obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe

Mediafax acum 10 ore
Medalia de aur a fost câștigată de echipa „NP solutions only”, de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București, profesor însoțitor Elena Drăgan, profesor coordonator Victor Manz, formată din Alexandru Andrei Benescu, clasa a XII-a,

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°