Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri dimineaţa, 38 percheziţii domiciliare la locaţiile aparţinând unor persoane fizice pe raza a 17 judeţe, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în săvârşirea infracţiunilor de : „acces fără drept la un sistem informatic”, „modificare de date informatice fără drept„, „deţinere fără drept de date informatice în scopul săvârşirii de infracţiuni”, „fals informatic”, „fraudă informatică”, „falsificare instrumentelor de plată electronica”, „deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, „ efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, şi înşelăciune, toate în formă continuată.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că activitatea infracţională a membrilor grupării, desfăşurată din 2009 şi până în prezent, a fost structurată pe mai multe paliere, fiecare dintre aceştia având atribuţii bine determinate.
Astfel învinuitul T.F.E, liderul grupării împreună cu învinuiţii B.G.N şi M.M.D se ocupau cu obţinerea datelor de identificare a cărţilor de credit, ("psihing" ) prin interceptarea fără drept a unei transmisii de date informatice, activitate care poate fi efectuata fie prin intermediul unor programe informatice de tip "keylogger" fie în interiorul unei reţele de sisteme informatice de tip "sniffer" sau "rat" prin care se obţin informaţii confidenţiale despre carduri de credit care permit accesul şi efectuarea de tranzacţii on-line sau electronice.
Învinuiţii D.M, S.B.C, V.C.L, Z.G.L., respectiv Z.C.V, împreună cu alte persoane de pe acest palier aveau rolul de a cumpăra datele de cărţi de credit de la învinuitul T.F.E, liderul grupării şi de la învinuita B.G.N, obţinute în mod injust, pe care ulterior le comercializau la un preţ mai mare decât cel de achiziţie.
O parte din membrii grupării falsificau