Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefon cu buton de panică pentru nevăzători, în premieră naţională, în Mureş

Publicat in Romania TV, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Nevăzătorii din judeţul Mureş pot beneficia, în premieră naţională, de un telefon cu buton de panică prin care alertează serviciile de intervenţie în cazul unor probleme medicale sau de ordin social, în schimbul unui abonament minim care apare pe factura telefonului mobil. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Samaritanus şi cei ai Asociaţiei Nevăzătorilor din Mureş au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, lansarea unui program prin care nevăzătorilor li se pune la dispoziţie un telefon cu buton de panică, în premieră naţională, scrie Mediafax. Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus Mureş, Varga Zsigmond, a declarat că programul de monitorizare medicală de urgenţă a nevăzătorilor, prin buton de panică, demarat în premieră naţională, a fost deja testat pe 30 de persoane cu acest handicap, "iar în timpul testelor s-a salvat o viaţă". Varga a afirmat că nevăzătorii primesc un telefon cu buton de panică, care permite intervenţia de urgenţă, în baza unui abonament social minim, care apare apoi pe factura de telefonie mobilă. Conform sursei citate, ideea programului a aparţinut Asociaţiei Nevăzătorilor Mureş, care a cerut monitorizarea unor membri bolnavi, care nu au posibilitatea de a cere ajutor. "Utilizatorul de buton de panică, în momentul în care are o problemă de orice gen - de ordine publică sau medicală - poate să apese pe butonul de panică, care este pe un telefon mobil, ne alertează pe noi şi, în funcţie de competenţe, putem interveni, iar dacă ne depăşesc competenţele alertăm Sistemul 112. (...) Ambulanţa Samaritanus are două numere incluse. S-a făcut modificarea în sistem ca apelurile de pe cele două numere de telefon să fie luate ca şi cazuri reale şi să se facă intervenţia. E un telefon cu buton de panică, în momentul în care se lansează apelul, în sistem eu am fişa medicală, date despre boli cronice, adresa, locaţia şi medicaţia c

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 14 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Proiectul a fost adoptat de Parlament. Toți șoferii cu EXPERIENȚĂ sunt vizați de această lege

Gandul acum 25 minute
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Ce șofe

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Donald Trump declară că Los Angeles este invadat de „inamici străini”

BusinessMagazin acum o ora
O stare de urgenţă a intrat în vigoare marţi seara în centrul oraşului Los Angeles, pe care Donald Trump a promis să îl „elibereze” de invazia „duşmanilor străini”, în a cincea zi de confruntări între poliţie şi manifestanţii care se opun deportăril

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 45 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°