Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Mitrea urmează a fi trimis în judecată pentru corupţie

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 17 octombrie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea a fost ieri la DNA pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a probelor din dosarul de corupţie început în 2005 u prejudiciul în dosar a fost stabilit la 9 miliarde lei vechi

Parlamentul penalilor. Deputatul PSD de Odobeşti, Miron Mitrea, vicepreşedinte la Camera Deputaţilor, urmează a fi trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Acesta a fost ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a probelor din dosarul în care este acuzat de corupţie. Dosarul priveşte lucrări realizate la casa mamei deputatului PSD de Vrancea. Mitrea a declarat presei centrale că prejudiciul în dosarul deschis în 2005 a fost stabilit la 9 miliarde lei vechi. Pe 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupţie. Dosarul a fost retrimis de instanţă la procurori pentru refacerea actului de sesizare, judecătorii apreciind că au fost anumite vicii de procedură în faza de urmărire penală. Miron Mitrea a declarat că lucrarea pentru casa mamei sale din Voluntari, judeţul Ilfov, a fost plătită la valoarea ei. Deputatul PSD de Vrancea ester acuzat că a obţinut foloase pentru imobil de la Paula Irina Jianu, cu care a lucrat timp de doi ani, cand Mitrea a fost ministru al Transporturilor în Guvernarea Năstase. Mitrea este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Procurorii anticorupţie au precizat că această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenaj

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 45 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 40 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum o ora
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°