Naţionala de fotbal a României s-a calificat la barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2014, după ce a terminat pe locul secund în Grupa D preliminară.
Înaintea meciurilor din ultima etapă, care s-au disputat marţi seara, echipa pregătită de Victor Piţurcă avea două variante să "ia faţa" Turciei cu care se afla la egalitate de puncte: fie să-şi depăşească contracandidata la golaveraj, fie să spere că Olanda nu va pierde în Turcia. Varianta a doua a adus bucurie printre suporterii Naţionalei noastre. România a învins chinuit Estonia, cu 2-0 (1-0), dar a beneficiat de succesul Olandei în Turcia, repurtat cu acelaşi scor. Tragerea la sorți a partidelor de baraj va avea loc luni, 21 octombrie, iar partidele se vor juca în dublă manșă, pe 15, respectiv 19 noiembrie. România va fi în urna a 2-a şi va întâlni unul dintre capii de serie, Croaţia, Ucraina, Portugalia sau Grecia. Apăsaţi de miza jocului, "tricolorii" n-au găsit drumul spre poarta balticilor în prima parte a jocului. Mai mult, estonienii au fost cei care şi-au trecut în cont trei ocazii, la două dintre ele Tătăruşanu fiind providenţial. După o ocazie mare a lui Bogdan Stancu, el a fost faultat în careu, penalty-ul dictat fiind transformat de Marica (1-0). Românii nu au prea găsit soluţii în faţa balticilor nici în repriza secundă, dar nici n-au riscat, aflând probabil că Olanda conduce în Turcia cu 2-0. Cel mai periculos jucător al echipei noastre s-a dovedit Grozav, care a irosit câteva oportunităţi la poarta balticilor. Marica a adus liniştea în tabăra noastră, în minutul 81, cu o lovitură de cap, la centrarea lui Mățel (2-0). Finalul jocului a adus bucurie în rândul jucătorilor noştri, dar şi printre suporteri, care speră că România se va califica din nou la un turneu final de Campionat Mondial după 16 ani.
Marcator: Marica 30 şi 81 - primul din 11 m
România: Tătăruşanu - Măţe