Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţi-ai imaginat o viaţă fără lumină?

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Pentru unii, „lumina ochilor” nu este doar o expresie, ci chiar cea mai arzătoare dorinţă. Sunt cei pe care braşovenii i-au putut cunoaşte de Ziua Mondială a Bastonului Alb, marcată, ieri, în Piaţa Sfatului.

A împlinit 30 de ani şi încă nu a văzut un apus de soare. Vorbim de Radu, un braşovean, care se luptă cu viaţa în întuneric. „M-am născut practic cu 90% din vedere lipsă, aveam un rest de vedere de 10% care mă ajuta să disting obiectele mari şi culorile. Am pierdut şi acest rest de vedere în 2006, deoarece boala pe care o am la ochi a evoluat şi m-a adus în situaţia de a nu mai vedea nimic”, a spus braşoveanul.

Zilnic se loveşte de neplăceri, dar cu toate acestea nu se dă bătut. Ca să se poată deplasa, se ajută de un baston alb, care nu întotdeauna însă îl apără de anumite obstacole. Descrie viaţa în întuneric ca pe o filă goală pe care nu s-a aşternut nimic. Radu Vasile este optimist şi încă trăieşte cu speranţa. „Îmi doresc foarte mult să văd, dar din păcate pentru mine acest lucru nu mai este posibil din punct de vedere medical, doar poate din punct de vedere tehnologic, dacă se mai inventează ceva: de exemplu ochiul electronic sau ochiul bionic cum se cheamă, atunci s-ar putea face ceva. Aş dori să văd un apus de soare pentru că mi s-a povestit că este atât de frumos!”, suspină bărbatul.

El este unul dintre cei invitaţi, ieri, în Piaţa Sfatului, de reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor din Braşov pentru a marca Ziua Mondială a Bastonului Alb. „Ar fi de dorit ca cetăţenii noştri să cunoască nevoile noastre, problemele noastre pentru că nu întotdeauna problemele se rezolvă cu bani, multe lucruri se pot rezolva şi fără bani. A ajuta o persoană nevăzătoare să traverseze strada sau să se urce în autobuz, sau să i se răspundă atunci când întreabă ce număr are autobuzul, chiar nu costă nici un ban şi pentru noi este un mare ajutor”, s

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 43 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 44 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°