Propunerea legislativă care prevede majorarea alocaţiei copiilor cu vârste între 2 şi 18 ani de la 42 la 200 de lei a fost respinsă de Senatul României. Discuţia a stârnit replici dure între putere şi opoziţie.
Proiectul, cu caracter organic, a obţinut 41 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă şi 9 abţineri, voturile fiind insuficiente pentru ca acesta să fie adoptat. De asemenea, iniţiativa a primit un raport comun de respingere şi din partea Comisiilor pentru buget-finanţe şi muncă ale Senatului.
Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari din toate grupurile, printre care şi preşedintele Comisiei pentru muncă, Liviu Pop (PSD).
În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică "de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro", transmite mediafax.ro.
"În timp ce, în România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii, în ţările dezvoltate, alocaţia reprezintă între 8 şi 15 la sută din salariul mediu lunar al unui părinte", mai arată iniţiatorii propunerii de lege.
În timpul dezbaterilor de miercuri, senatorul PSD Șerban Nicolae a anunţat că social-democraţii vor vota împotriva iniţiativei de majorare a alocaţiei pentru copii.
"Poate că e momentul că un Guvern al României să rezolve problema, în fapt nerezolvată faţă de stat, pentru copii. Cinstit vorbind, o bună parte din aceste sume de bani nu ajung la copiii care sunt teoretic titularii dreptului acordat de stat. (…) Problema principală este modalitatea prin care putem verifica faptul că aceste sume de bani sunt folosite aşa cum este intenţia onorabilă iniţială", a spus el.
În replică, senatorul PDL Dumitru Oprea a spus că nimeni cu poate veni în Parlament cu astfel de "argumente puerile".
Potrivit acestuia, România se af