S-au implinit anul acesta 140 de ani de cand Constantin Esarcu a lansat propunerea de construire a Atheneului Roman. Nascut in 1836, Esarcu a invatat la Colegiul Sf. Sava, apoi si-a luat licenta si doctoratul la Paris, desfasurand si o sustinuta activitate diplomatica. Pentru scurt timp, in 1891, a fost si ministru al Afacerilor Externe.
Dar rolul sau special a fost legat de construirea Atheneului. Nu era vorba insa doar de imobilul in sine. Asa cum sublinia el, in 1886, in discursul pronuntat la 26 octombrie 1886, cu ocazia punerii pietrei fundamentale a Palatului Atheneului, “sunt momente cand idei aievea plutesc pe deasupra societatilor, precum ceata pe suprafata pamantului”. In conceptia lui, Atheneul trebuia sa adaposteasca institutiile stiintifice si culturale capabile sa consolideze identitatea tarii si sa-i asigure progresul. De aceea, Societatea pentru invatatura poporului roman, Societatea filarmonica, Societatea amicilor de Bele Arte, Societatea pentru Istoria Patriei, Societatea geografica, Societatea corpului didactic, Societatea politehnica, Societatea stiintelor medicale trebuia sa-si gaseasca “domiciliul” in acest palat si sa formeze “o vasta confederatiune ce va cata sa destepte si in acelasi timp sa coordone tote activitatile si tote energiile inteligentii nationale”.
La acea vreme, considera Constantin Esarcu, o era noua nu putea incepe pentru Statul roman decat creand in sanul sau puternice curente care sa conduca la reforme de mentalitate si intelepciune. Acest crez este, in opinia mea, valabil si astazi.
“Cand intr-o tera se afla omeni, la orecare departare de sgomotul luptelor absorbitore ale zilei, cari pot avea timpul sa cugete si sa mediteze intr-o sfera mai senina, ei vad mai limpede adevaratele trebuinte ale societatii si ale Statului”, spunea el in discursul sau de la Atheneu. Din pacate, de-a lungul anilor, in Romani
