de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
16 octombrie 2013 22:17
1 vizualizare
A-A+ Două case şi parcarea unei societăţi comerciale au fost inundate marţi după-amiaza pe strada Stadionului din municipiul Mediaş. De vină a fost o conductă care a fost testată, fiind pusă sub presiune, însă a cedat, iar mii şi mii de litri de apă s-au revărsat pe şosea, dar şi în casele oamenilor. Angajaţii operatorului de apă, Apa Târnavei Mari, au ajuns imediat pe strada Stadionului şi au început lucrările de remediere a defecţiunii. "Este vorba de bypass-ul între urcarea şi coborârea de la rezervoare, o conductă de 700 care a fost pusă sub presiune pentru teste. Se pare că nu a fost suficient de bine aerisită, a rămas o pungă de aer şi bănuim că o sudură a cedat. Când vom desface, ne vom da seama exact ceea ce s-a întâmplat. Defectul nu afectează alimentarea cu apă a oraşului, însă este suficient pentru necazul care s-a creat, inundarea a două case, parcarea societăţii din apropiere dar şi dezastrul care s-a produs pe drum. Vom lua măsuri şi vom remedia situaţia în cursul acestei săptămâni", a declarat directorul Apa Târnavei Mari Mediaş, Virgil Bucşe.
Persoanele ale căror case au fost inundate susţin că vor chema în instanţă societatea care s-a ocupat de lucrări pe strada Stadionului pentru a-şi recupera pagubele produse în urma inundaţiei de marţi după-amiaza.. de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
16 octombrie 2013 22:17
1 vizualizare
A-A+ Două case şi parcarea unei societăţi comerciale au fost inundate marţi după-amiaza pe strada Stadionului din municipiul Mediaş. De vină a fost o conductă care a fost testată, fiind pusă sub presiune, însă a cedat, iar mii şi mii de litri de apă s-au revărsat pe şosea, dar şi în casele oamenilor. Angajaţii operatorului de apă, Apa Târnavei Mari, au ajuns imediat pe strada Stadionului şi au începu