Am revenit din România răsăriteană. Arealul unde politicieni insignifianţi, de la Bucureşti, se duc doar pentru a minţi oameni de bună credinţă, din Chişinău, le promit marea cu sarea şi nu işi respectă cuvântul dat, cel tipic unor eunuci ai Europei încă marcate de potcoavele de cai morţi ai stalinismului bun logofeţilor de la Kremlin. Pe cine mai mint impotenţii politichiei şi agitatorii, de doi bani, din capitala, cândva, a tuturor românilor?
Iată întrebarea firească, după un periplu, în teritoriul tuturor românilor, dintre Prut şi Nistru, în urma căruia nu am avut altă concluzie decât că sunt… minţit.
La Bucureşti.
Fraţii dintre Prut şi Nistru nu au nevoie de… salvatori, manifestaţii aiurea, gândite doar pentru a justifica asociaţii insignifiante şi lideri inexistenţi, sau propagandişti… care habar nu au de istoria naţională, buni doar de a mima sunetele unor trompete jalnice, ale unor formaţiuni ce nu vor mai fi mâine la guvernare.
Pe malurile Dâmboviţei.
Scriu asta după ce, într-o dimineaţă, uşa apartamentului din Chişinău - unde am fost găzduit alături de alţi apostoli, mai mult sau mai puţini naivi, ai cauzei naţionale - a fost deschisă de... bunicuţa reunificatoare.
Aţi citit bine.
Apartamentul care ne-a fost pus la dispoziţie, pentru cele trei sau patru ore, în care mai aţipeam, între succesivele, necesarele şi emoţionantele întâlniri, cu europeni lucizi din Chişinău, era cu mult peste media celor similare din Bucureşti.
Iar în dimineaţa când urma să revenim la Bucureşti a apărut...bunicuţa reunificatoare.
Nu este nicio glumă.
Blondă, suplă, răpitoare, cu replici imediate, dar deloc arogante.
Victima unei căsnicii încheiate cu naufragiul alesului inimii sale în braţele unei cadâne mai tinere, care l-a recompensat pe cel supus unui miraj trecător, specific vârstei critice, cu un moşten