Fostul internaţional Niko Kovaci, până în prezent antrenor al reprezentativei de tineret, va prelua naţionala Croaţiei, după ce federaţia croată a acceptat demisia lui Igor Stimac, informează uefa.com.
Niko Kovaci, în vârstă de 42 de ani, a fost numit selecţioner după o reuniune a federaţiei la care a participat şi preşedintele forului, Davor Suker.
Cu 83 de selecţii în naţionala Croaţiei şi 15 goluri marcate ca jucător, Kovaci conducea naţionala de tineret din acest an.
Igor Stimac şi-a prezentat demisia, marţi seară, după înfrângerea din meciul cu Scoţia, scor 0-2, din ultima etapă a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, deşi echipa sa a terminat pe locul doi în Grupa A şi va juca un baraj pentru calificarea la turneul final. Fostul internaţional croat, în vârstă de 46 de ani, care a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 1998 ca jucător, a spus că nu se simte acceptat la cârma naţionalei.
Croaţia a terminat Grupa A pe locul secund, în urma Belgiei, şi va disputa un baraj pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014. Conform unui simulator FIFA, Croaţia va fi cap de serie la tragerea la sorţi a meciurilor de baraj şi ar putea întâlni reprezentativa României.
Tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj va avea loc luni, 21 octombrie, la sediul FIFA de la Zurich.
Partidele de la baraj vor avea loc la 15 noiembrie (turul), respectiv 19 noiembrie (returul).
Sursa: Mediafax
Fostul internaţional Niko Kovaci, până în prezent antrenor al reprezentativei de tineret, va prelua naţionala Croaţiei, după ce federaţia croată a acceptat demisia lui Igor Stimac, informează uefa.com.
Niko Kovaci, în vârstă de 42 de ani, a fost numit selecţioner după o reuniune a federaţiei la care a participat şi preşedintele forului, Davor Suker.
Cu 83 de selecţii în naţionala Croaţiei şi 15 goluri marcate ca jucător, Kovaci co