Administraţia locală râmniceană şi Asociaţia „Câinii fericiţi” au pus bazele unui proiect care să conducă la o gestionare mai bună a probemei câinilor comunitari. Astfel, a demarat proiectul construirii unui nou padoc pentru aceşti câini, investiţie care va fi realizată cu resursele financiare ale administraţiei locale şi prin cofinanţare din partea asociaţiei pentru protecţia animalelor.
Acest padoc poate adăposti de la 70 până la 120 de câini, problema terenului fiind rezolvată încă de pe parcursul şedinţei Consiliului Local din luna mai. Terenul destinat acestui adăpost se află în vecinătatea noii staţii de epurare. Săptămâna trecută, terenul a fost deja trasat, lucrările de construire au demarat, urmând ca, într-un interval de o lună de zile, padocul să fie gata. Adăpostul va fi administrat de voluntarii asociaţiei, iar donaţiile vor fi principala sursă de venituri.
Pentru construcţie, asociaţia pentru protecţia animalelor a strâns 10.000 lei, partea sa de cofinanţare. Asociaţia este condusă de preşedintele Cătălin Ioniţă şi de vicele Paul Purdel, care, împreună cu colegii lor, au creat şi un ghid de educare a populaţiei în privinţa protecţiei animalelor. Ghidul a fost deja distribuit de viceprimarul municipiului, Sorin Cîrjan, tuturor directorilor de instituţii şi va fi studiat inclusiv în cadrul orelor de dirigenţie.
Administraţia locală râmniceană şi Asociaţia „Câinii fericiţi” au pus bazele unui proiect care să conducă la o gestionare mai bună a probemei câinilor comunitari. Astfel, a demarat proiectul construirii unui nou padoc pentru aceşti câini, investiţie care va fi realizată cu resursele financiare ale administraţiei locale şi prin cofinanţare din partea asociaţiei pentru protecţia animalelor.
Acest padoc poate adăposti de la 70 până la 120 de câini, problema terenului fiind rezolvată încă de pe parcursul şedinţei Con