Festivalul Studenţesc de Modă şi Design Vestimentar „Be Creative” aduce la Sibiu zeci de tineri studenţi din întreaga ţară. Festivalul concurs se desfăşoară în perioada 18-19 octombrie în mai multe locaţii din Sibiu.
Cea de-a doua ediţie reuneşte anul acesta 25 de concurenţi din București, Cluj Napoca, Timişoara, Braşov, Sibiu, Arad, Craiova şi Piteşti. Tinerii studenţi se vor întrece vineri, de la ora 18.00, pe catwalk-ul pregătit în Promenada Mall şi în cureta în curtea interioară a Muzeului Naţional Brukenthal, sambata. În joc sunt puse titlurile de „Cel mai creativ tânăr designer” şi trofeul Be Creative 2013.
Maratonul de colecţii vestimentare se va încheia sâmbătă seara, în cadrul unei manifestări gazduită tot de Muzeul Naţional Brukenthal, în curtea căruia juriul va desemna câștigătorul concursului.
"Conexiunea dintre profesionişti şi mediul universitar al modei se materializează prin prezenţa unor designeri români consacraţi, astfel ca “semnul exclamării” al acestui festival vor fi colecţiile semnate de: Stephan Pelger, Iris Şerban, Mirela Diaconu, Lena Criveanu, Alina Ene şi Răzvan Firea", anunţă organizatorii.
Modele care vor prezenta creaţiile studenţilor aparţin agenţiilor Cleopatra Models din Sibiu, Mandarina din Bucureşti şi Agressione din Braşov. Festivalul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu.