În statul american Oregon a început marţi procesul în care Principesa Irina, fiica Regelui Mihai, este acuzată, alături de soţul ei, de organizarea ilegală a unor lupte cu cocoşi. Principesa este judecată în libertate.
Principesa Irina, dar şi soţul ei, ajutorul de şerif John Wesley Walker, îşi susţin nevinovăţia în procesul în care sunt acuzaţi că au organizat cel puţin zece lupte cu cocoşi la ferma lor din apropierea oraşului Irrigon din statul Oregon.
Cei doi ar fi obţinut în jur de 2.000 de dolari în fiecare zi din aceste activităţi ilegale.
Acuzaţiile care îi vizează sunt organizarea unui sistem ilegal de jocuri de noroc şi conspiraţie pentru încălcarea Legii statale privind protecţia animalelor.
Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu pinteni ataşaţi de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane. Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.
Alături de Principesa Irina şi de soţul ei, alte patru persoane sunt acuzate în proces. Este vorba despre David Sanchez, 29 de ani, Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, Mario "El Cuba" Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani.
Pentru fiecare cap de acuzare, ei riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.
Citiţi mai multe :
Principesa Irina, fiica regelui Mihai, arestată pentru că organiza lupte ilegale de cocoşi
Principesa Irina, a treia fiică a regelui Mihai, şi soţul său, John Wesley Walker, au fost arestaţi în SUA, pe motiv că au organizat pariuri şi lupte ilegale de cocoşi la ferma lor din statul american Oregon.
Cine este Principesa Irina, arestat